Molosi, caini de lucru si ciobanesti

Rasa: Ciobanesc Romanesc Mioritic/ Mioritic Shepherd Dog/  Bouvier  Mioritic/ Mioritic  Sennenhund


  


Tara in care este inregistrat: Romania
Inaltime: mascul 70 - 85 cm; femela 65 - 85 cm
Greutate: mascul 40 - 60 kg; femela 40 - 60 kg
Culoarea parului: alb, usor galbui sau cenusiu-deschis, eventual patata cu aceste culori. Pielea pigmentata in cenusiu este de preferat.

 

 



Caracteristici:
Corpul de constitutie masiva este acoperit in intregime de par abundent, lung si des, de nuanta deschisa. Este vigilent, curajos si agresiv dar calm si disciplinat sub mana stapanului. Capul este masiv, cu partea craniana lata, usor boltita si stopul nu prea marcat; botul puternic se ingusteaza usor spre varf, lungimea lui fiind ceva mai mica decat a partii craniene; creasta occipitala este puternic dezvoltata si proeminenta; trufa este mare, lata si neagra; dantura foarte puternica, incheiata in foarfece, este completa numeric. Urechile nu prea mari, inserate potrivit de sus, au forma triunghiulara si atarna lateral pe obraji. Ochii sunt de marime mijlocie, usor ovali, de culoarea bruna a chihlimbarului sau a alunei. Gatul este musculos, masiv, de lungime medie, plasat intr-un unghi de 40°-45°; greabanul nu este proeminent. Trunchiul este putin alungit, dreptunghiular; spatele drept, lat si musculos; toracele este lat si adanc; pieptul este lat, usor proeminent.
 Coada inserata destul de sus, in repaos atarna drept in jos si ajunge pana la jaret; varful cozii este putin recurbat. In actiune, este ridicata pana la nivelul spatelui dar nu se incovoaie pe spate. Parul este lung si abundent pe tot corpul, inclusiv pe cap si pe membre; parul tector este usor ondulat, cu aspect latos, cu fire aspre, lungi de 8-16 cm; subparul este des si moale. Mersul este liber, degajat, cu pasul intins. Membrele se misca in linie dreapta, fara a devia din plan. Cuparea urechilor si a cozii, practicata in mod traditional de unii ciobani, nu este permisa.

 

   



Origine:
Caine ciobanesc de talie mare, raspandit in zona Carpatilor din Romania.

 



Temperament:
Are un temperament vioi, dar echilibrat. Este atent si vigilent, disciplinat si foarte atasat stapanului, dar neincrezator fata de straini. Isi apara cu mult curaj stapanul si turmele; nu cunoaste frica.

NU trebuie antrenat pentru paza şi atac!

  

Utilizare:

Este un caine foarte bun pentru paza turmelor, foarte curajos si un luptator eficace contra posibililor pradatori (urs, lup, ras). Este neincrezator cu necunoscutii. Iubeste mult copii.



Boli specifice pentru Ciobanescul Mioritic:
torsiunea de stomac
displazia de sold
maladia cotului

Atentie!

Acesti câini nu sunt recomandati persoanelor neexperimentate.
Sunt câini puternic motivati, extrem de potriviti pentru pază teritoriu, protectie personală, sau companie pentru persoane avizate.

PENTRU MAI MULTE AMANUNTE VA RUGAM SA NE CONTACTATI: ham@caini-ham.ro

APROAPE TOTUL DESPRE CAINI - ARTICOLE CU INFORMATII SI SFATURI FOLOSITOARE (dati clik pe acest text pt. a vedea lista de articole)

Google PageRank™ - SmE free service